Calatorie cu avionul inapoi in timp

Era mijloc de iunie, cald afara si miezul zilei…La 13:45 am decolat. Era pentru prima data cand mergeam cu avionul. M-am gandit sa incep in forta si sa bifez din start 11 ore jumate, fara escala, pana la New York. Avionul era foarte mare, cred ca eram in jur de 250 de persoane la bord, majoritatea tineri. Citisem foarte multe lucruri despre prabusirile avioanelor in Atlantic si trebuie sa recunosc ca aveam o temere. ..Dar na, faptul  era consumat. Vroiam sa fiu barbata si sa nu vomit din prima. Spre marea mea surpriza, decolarea a fost una foarte lina, abia am simtit un mic nod in stomac.

Am stat la geam…Asa s-a nimerit…si fericirea mea era cu atat mai mare, cu cat puteam sa vad terenurile parcelate si frumos colorate ale Romaniei si ale altor tari pe care le-am survolat. Am vazut Crestele Carpatilor…Am simtit o senzatie de libertate incredibila si un sentiment de mandrie, inexplicabil.

Vremea si pilotul, cocktail-ul perfect al calatoriei

Vremea a fost frumoasa,  aproape niciun nor sub noi. Iar pilotul, pilotul nostru a fost magnific, a fost ghidul perfect. Ne-a vorbit mult pe parcursul calatoriei…Nu stiu cat intelegeau ceilalti calatori, dar eu, care terminam o facultate de geografie, l-am inteles perfect. Am putut vedea de la crestele inca albe ale Alpilor, la tarmurile meandrate ale Marii Britanii, tarmurile fiordice ale Norvegiei, tarmurile maronii ale Islandei si parca putin din Groenlanda (pentru mine sa vad pamant maro in zonele semi arctice a fost ca o minune J ). Cu toate astea, nimic nu se compara cu imaginea aeriana a Canadei de nord-est. Invatasem despre relieful Americii, insa, zburand la o altitudine joasa am putut sa vad minunile naturale pe care raul Sf. Laurentiu le forma strabatand proviciile canadiene Ontario si Quebec…relieful parea ca un imens “svaitzer”, rontait cu success de un soricel flamand.

Aterizarea pe aeroportul international JFK, cea mai frumoasa experienta cu avionul

Cu ochii mari de uimire am intrat in aria New York-ului…este fabulos vazut de la inaltime, pare o fasie de uscat ascunsa intr-o mare de apa. Am trecut aproape pe deasupra Statuii Libertatii si ne pregateam de aterizare. Ne-au dat o inghetata (probabil ca sa savuram cat mai mult momentul). Simteam cum ne apropiam incet-incet de autostrazile suspendate din apropierea aeroportului. Si, ghici ce…aeroportul nu era pregatit ca noi sa aterizam, motiv pentru care pret de cateva clipe ne-am mai invartit putin…Ce bafta pe noi, curiosii!

Am aterizat frumos si toti pasagerii au inceput sa exclame, aplaudand : ‘BIS! BIS!BIS!”. Capitanul aeronavei, cu un glas emotionat, ne-a zis: “Va multumesc, astazi la 17:45, dupa nici 4 ore de zbor, m-ati facut un om fericit!” Toata lumea a zambit…atunci am realizat ca ne intorseseram in timp, ca intr-un fel sau altul mai castigaseram o zi si pusa problema astfel, parea magic!

Insotitorii de bord si pasagerii…oameni cu multe povesti de viata

Daca pilotul era comunicativ si chiar facea glume cu noi…insotitorii de bord, pareau, in primele 2 ore de zbor, precum gardienii de la Palatul Buckingham. Aveau o atitudine extrem de profesionista, raspundeau la intrebarilepasagerilor scurt, erau foarte disciplinati si foarte vigilenti….Asta, in primele cateva ore…Pe parcurs, atmosfera s-a destins si oamenii au inceput sa vorbeasca, sa povesteasca…Am aflat ca o parte dintre cei care zburau catre New York locuiau acolo de mai bine de 10 ani, un domn in varsta era refugiat politic inca din 1980, stewardesa sefa ne-a vorbit despre alegerile pe care a trebuit sa le faca in viata ca sa fie ceea ce ajunsese profesional, studenti care veneau cu Work&Travel pentru “the American Dream” macar o data in viata lor, Daniela Nane si fiul ei….

Sucul de rosii, madeleina lui Proust pentru mine

Stii cum amintirile frumoase raman vii, dar undeva acolo, in subconstientul tau? Cum e de ajuns un cuvant sau un lucru ca sa se declanseze extazul? La fel simt eu cand vad sau beau suc de rosii…in 11 ore jumatate am baut mult, dar mult suc de rosii, am mancat 2 mese (eram full option la coborarea din avion)….Si de atunci, de fiecare data cand beau aceasta bautura imi apare in fata un diapozitiv cu toate lucrurile frumoase pe care le-am vazut in calatorie….Probabil, tocmai de aceea, paharul cu lichid rosu si gheata pe care-l tin acum in mana….are gust de New York 🙂

De povestit, am mai povestit verbal despre prima mea experienta zburatoare, insa, probabil, nu as fi scris pe blog daca Airlines Travel si Carpatair nu ar fi provocat bloggerii sa povesteasca despre cea mai tare experienta traita cu avionul.

Respect!

P.S. Cateva foto, intre timp am schimbat computerele si nu gasesc fotografiile din aeroport 😦

Etichete: aeroportul jfk, america, calatorie cu avionul, calatorii, new york, seracuidei, work and travel