Pofta de depanat amintiri din adolescenta mea provinciala

De cateva zile „trebuie” sa ma pun in pielea adolescentului din 2013… cu muzica lui, cu pasiunile lui, cu cheful lui de viata…sa tin pasul cu o generatie pentru care, am inteles cu regret, ca sunt „prafuita”. Si tot de-atata vreme imi vin in cap secvente din adolescenta mea, poate banala, poate plictisitoare, poate limitata..cine stie?

La inceputul anilor 2000, in provincie, adolescenta avea un gust simplu

N-am crescut in Bucuresti, am crescut intr-un oras mic de provincie, cu 9 licee, 3 discoteci, o rocoteca, vreo 2-3 pizzerii, 3 intentii de parcuri si multe bancute…Tin minte si acum, ca pe timp de vara, mergeam devreme ca sa ocupam „o bancuta” :)). Asa socializam noi, mergeam in centru pe bancuta si vorbeam…ne imprieteneam cu oamenii de pe bancutele vecine, radeam, barfeam, chicoteam, faceam parada modei, eram spectatori sau actori…pe bancute te puteai indragosti, la urma urmei trecea toata populatia orasului pe-acolo….Ne apuca noaptea la lumina felinarelor si doar masinile de gunoi sau vreun betivan ne semnalau ora tarzie si faptul ca orele au trecut prea repede.

Mergeam la cofetarie, vanam un loc la masa la pub ca sa fim cool, ne mandream ca am iesit in discoteca (in weekend, rar gaseai ceva deschis in timpul saptamanii), vorbeam despre sport, olimpiade, completam oracole si iubeam baietii mai mari :))…Erai a X-a, iubeai baietii de a XII-a, niciodata unul mai mic, rareori unul de varsta ta…

                           sursa foto: http://www.creativespaceorganizing.com/steves-blog/#.UPRNY2cWSqI

Ora de intrat in casa, un „must” al generatiei mele

Ora 20:00, maxim 21:00….uram orele astea, ma enerva ca eu trebuia sa plec si ceilalti mai stateau pe-afara…mi se parea nedrept, cu toate astea ma conformam…Ba chiar, aveam un plan: in timpul saptamanii stateam mai putin, adunam minutele si in weekend negociam ca la piata cu tatal meu cat sa mai stau in plus. Era frumos, eram atat de multumita cand prindeam clipe in plus, de parca altele n-as mai fi apucat.

Imi doream sa ma pupe…

Iubirea…prietenia…Pfuai, ce senzatii…Sa-ti ceara prietenia, sa te tina de mana in oras, sa-ti aduca ghiocei, sa te ia de la scoala, sa te pupe! Doamne, sa te pupe! Aveai fluturi in stomac doar la gandul ca se uita adanc in ochii tai, daramite sa te pupe…si daca o facea, erai cea mai tare, erai invidiata…Era ceva pur, ceva inocent, era un sentiment simplu…

Dupa 4 ani de Bastilia…sunt bine 🙂

Cladirea in care am invatat in cei 4 ani de liceu se numea Bastilia…Ne izolasera pe noi, astia care nu eram la Mate-Info..si noua ne convenea, pentru ca intre noi si ceilalti erau 2 terenuri de sport..aproape mereu profesorii intarziau si noi aveam timp sa facem „slam-uri” cu baietii de la clasele mai mari :)) Cu toate astea, invatam, invatam mult…Mereu am stiut ca vreau sa fac marketing, cred ca e singura certitudine pe care am avut-o inca de cand eram mica si-mi doream sa fac reclame. Eram intr-o clasa competitiva, cu adolescenti care faceau performanta, tineri cu idealuri…de fapt, tinere cu idealuri…La „Uman”, baietii erau rara avis…Tin minte ca toceam la latina, rupeam cartea si caietele de la atata rontaiala…imi fixasem sa nu iau niciodata o nota sub 9…in mare, am reusit…Era un fel de tel ascuns…Doamne, ce amuzant imi pare acum!

N-am chiulit niciodata…bine, mint, cred ca am sters-o de vreo 2 ori miseleste, sarind gardurile de beton pe la fabrica de vinuri :)) A fost interesant…a fost o dovada de curaj, zic eu!

Si tasnitoarea de apa….toti ne ingramadeam in pauza sa bem, era o apa rece-rece si foarte cristalina…vara te trezeai cu jetul de apa peste toata fata, asa iubeau baietii fetele, dar tasnitoarea stia povesti, vedea lacrimi, zambete, pupicuri furate, era „pauza de 5 minute” din timpul orei, era mereu acolo….nesecata, rece, cristalina!

Gasca te umplea de mandrie!

La liceu trebuia sa ai un cerc de prieteni…in al meu eram cea mai mica si in minoritate…Aveam 2 gasti: una de weekend (ma invarteam in cercuri de studenti), in timpul saptamanii aveam o gasca de fete, cantam, bateam mingea de baschet, visam…ca fetele! Imi placea, sinteam ca apartin cuiva, eram toata un zambet cand ma sunau sa iesim, cand ma conduceau prietenii acasa…in fiecare seara, cu randul…Mai stanjenitor era ca tatal meu iesea cu ciobanescul german si cu o fata grava le zicea :”Servus, dragilor!” 🙂 Si oamenii de atunci, sunt si oamenii de azi, ii vad mai rar, dar ei sunt aici.

In gasca se creau legaturi…afinitati…iubiri secrete…era fain, era un fel de telenovela…

Cate amintiri frumoase, ajungi la un moment dat si-ti amintesti doar ce-a fost frumos, pana la urma, ce mai conteaza restul?

Voi povesti adolescentine ascundeti? Sper ca v-am facut pofta de depanat amintiri din copilarie.

Respect!

P.S. In timp ce scriam articolul mi-au venit in minte melodii pe care le ascultam neincetat. Iaca-asa:

Si TUPAC, mult Tupac…toate melodiile sale!

Etichete: adolescenta, amintiri, anii 2000, copilarie, elev, jurnal adolescenta, seracuidei