Am avut intalnire, zilele trecute, cu cineva care semana foarte mult cu a mea constiinta. A fost o amestecatura placuta de „Mama, bine ca le stii tu pe toate!” si de” „Mmmm, sa stii ca ai dreptate!”
Am retinut multe, dar sunt manata de un egoism care ma face sa le tin numai pentru mine. Cu toate astea, ma bantuie un scurt dialog:
Eu: Stiu doar ca vreau sa plec!
X: Dar de ce nu vrei sa ajungi?
Mda, de ce nu vreau sa ajung?? Mi-am dat seama ca nu mai am un raspuns, ca la un moment dat s-a rupt filmul…Ca undeva printre zecile de situatii neplacute/placute/extreme, printre zecile de dezamagiri si de sfaturi cu „Nu-ti mai face asteptari”….m-am pierdut!
E ciudat sa nu pot sa-mi raspund la intrebare…cand eram mica spuneam din toata inima ca vreau sa fiu astronaut, in adolescenta am vrut sa fiu regizor, la 18 ani inca vroiam sa fac regie de film si publicitate….acum vreau doar sa plec…Sa PLEC! N-am o directie anume, satisfactiile mele sunt frivole, nevoile mele par limitate…de mine! Sa vreau sa plec nu mai pare suficient, nu mai pare motivant, acum mi se pare lipsit de miza….pentru ca nu stiu unde vreau sa ajung!
Voi stiti unde vreti sa ajungeti?
sursa foto aici
Sera cu Idei 
Eu stiu unde vreau sa ajung
dar nu e o profesie
–Cu drag, Felicia
Important este ca stii unde vrei sa ajungi…Te apreciez pentru asta 🙂
nu stiu unde vreau sa ajung, dar vreau sa plec si eu.