Efecte „Midnight in Paris”: Anii ’50, un timp pentru mine

O seară de miercuri, parcă nimic deosebit..începusem să vizionez cu o zi înainte filmul Midnight in Paris și am zis să-l duc până la capăt. Pe de o parte era curiozitatea stârnită de cuvintele frumoase și nostalgice ale Adelinei, pe de altă parte era curiozitatea de a înțelege și de a urmări geniul maestrului Woody Allen.

Zis și făcut! Câteva secunde au fost de-ajuns pentru ca muzica deosebită de pe coloana sonoră să mă țintuiască vreme de câteva zeci bune de minute cu ochii lipiți de ecranul computerului. Eram sătulă de povești de dragoste cu happy ending, de răsturnări spectaculos de previzibile de situații, de el care o înșală pe ea, de ei prieteni care se iubeau realmente…șabloane cinematografice care funcționează, dar care parcă de prea puține ori îți mai stârnesc vibrații interioare.

Povestea începe în stilul clasic: doi îndrăgostiți (fiecare de altceva) care vizitează Parisul. Ea este atrasă de lux, de superficialul din stilul pedant, este superficială în relație și previzibilă în acțiuni (se va întâlni în Paris cu un fost iubit, care îi va deveni partener preferat de joacă pe parcursul filmului), în vreme ce el se pierde într-o poveste nocturnă zămislită de străzile boeme ale Parisului, întorcându-l în timp, în anii 20, perioada în care el și-ar fi dorit să trăiască. Cunoaște numeroase personalități ale vremii : Hemingway, Dali, Pablo Picasso, soții Fitzgerald, criticul Gertrude Stein etc.  Ceea ce este fascinant este felul timid și alunecos în care personajul principal (Gil), scriitor de profesie, îmbrățișează o lume pe care o cunoaște doar din cărți.

Povestea de dragoste extrem de scurtă ca și expunere, dar atât de intensă ca și trăire, dintre Gil și Adriana (una dintre muzele lui Picasso, în film amanta acestuia) este atât de simplă, de naturală încât nu lasă loc de întrebări care ar demonta echilibrul privitorului. Din păcate, Adriana alege să trăiască în Epoca de aur, o lume în care Gil pur și simplu nu vrea și nu poate să se potrivească. Ceea ce mi s-a părut remarcabil este felul în care Woody Allen se dezice de clișeul „Eu știu că reveriile astea nu se întâmplă în viața reală, ele sunt doar în filme”, introducând în film un personaj cu o apariție aproape insesizabilă, dar care surprinde esența acestui moment inspirațional.

Finalul este simplu, el rămâne deschis imaginației privitorului, un act scriitoricesc specific lui Woody Allen. Evident, nu voi da detalii legate de finalul filmului, trebuie să vedeți și să auziți fiecare secvență din film pentru a vă putea bucura de marele „Punct” sau de marile „Puncte de suspensie”.

Ceea ce nu prea mi-a plăcut a fost dramatismul și indiferența duse la extrem caracteristice rolului logodnicei lui Gil, Inez (Rachel McAdams). Ținând cont de faptul că personajul este unul mai degrabă schițat ca un grotesc emoțional și este secvențial, am putea trece acest fapt cu vederea.

Efecte post-film: un chef nebun de a scoate de la naftalină toate gablonțurile pe care le-am strâns de-a lungul timpului, o poftă inexplicabilă de a devora olfactiv mirosul filelor galbene ale unor cărți presate de vreme, m-am ales și cu o pereche de căști imaginare care-mi încântă neuronii cu muzica pariziană odihnitoare și melancolică a anilor 20.

Și da, filmul mi-a lăsat o amprentă…m-a lăsat intrigată de răspunsul la o întrebare care rulează fără pauză în mintea mea: Eu ce epocă sunt?

Primele cuvinte pe care le-am articulat cu o rapiditate fulminantă au fost: Audrey Hepburne. Anii 50, anii în care lumea femeilor miza pe eleganță, rafinament, un stil ușor opulent în vestimentație, dar care excela prin delicatețe și feminitate. Este chiar perioada în care Audrey turna primul ei film în rol de personaj principal – Vacanță la Roma (prestația din acest film i-a adus chiar și un Oscar).

De ce Audrey Hepburne? Pentru prima dată, ca să fiu sinceră am auzit numele ei când îmi făceam  documentația privind activitatea UNICEF, ulterior am regăsit-o în filme, în stiluri feminine, în mine. Nu cred că aș putea defini rafinamentul, eleganța, frumusețea și grația altfel decât prin numele ei. A fost o actriță care a trasat o linie emoțoonală și grațioasă personajelor sale.

De ce anii 50?

  •  pentru că-mi place rock and roll-ul
  •  pentru că ascult Elvis, Beatles și Rolling Stones
  • pentru că m-a impresionat “Bătrânul și marea” de Ernest Hamingway
  • pentru că am văzut aproape toate filmele lui Walt Disney
  • pentru că am copilărit cu Stan și Bran care au revoluționat comedia
  • pentru că femeile aveau talia de viespe
  • pentru că îmi place să mă uit la televizorul meu color
  • pentru că a apărut prima sticlă de Coca cola și pentru că reclamele Coca-Cola erau foarte feminine:


Aș putea găsi multe alte motive pentru care aș putea schimba o bucățică din timpul meu prezent, cu una petrecută în anii 50. Au fost războaie sângeroase, lumea se împărțea între capitalism și comunism, însă eu personal văd o lume plină de energie, de dinamism, o lume dominată de individualism, o lume care pare că știa să imite fericirea perfect. 🙂

Tu ce epocă ești?

P.S. Cred că tot de la fericire a decis și Hugh Hefner să lanseze prima revistă Playboy cu Marilyn Monroe pe copertă

P.P.S. Câteva melodii de pe coloana sonoră a filmului Midnight in Paris

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Sursele fotografiilor: http://lauramusuroaea.com/?p=316, http://www.cinemagia.ro/actori/audrey-hepburn-4378/poze-hires/61361/, http://mommiesinorbit.blogspot.com/2011/01/outsourcing-for-moms.html, http://guijarrodesign.com/2011/01/07/xxix-coke-or-pepsi/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: