Perfect imperfecta

Fiecare dintre noi si-a dorit macar odata in viata sa fie cel mai frumos, sa aiba cei mai multi bani, sa fie cel mai popular, cel mai iubit, cel mai apreciat…sa fie Perfect!De multe ori am alergat dupa perfectiune, jenandu-ne de propria noastra persoana, batjocorind, fara sa realizam, esenta existentei noastre:Imperfectiunea!

Da, e bine sa fii imperfect, pentru ca in fiecare imperfectiune musteste unicitatea, pentru ca din fiecare gest ce se indeparteaza de perfectiune se poate naste o sclipire de moment, pentru ca imperfectiunea inseamna sa fii liber, sa gandesti, sa simti, sa reactionezi fara a purta pe umeri povara grea a „omului perfect”. Si pana la urma, la ce-i bun ca sunt perfecta?Perfecta pentru cine?Perfecta pentru ce?O bataie de cap, pentru care nu exista si nu va exista niciodata o grila de evaluare.

Ehe, dar care sunt avantajele imperfectiunii?Ma pot exprima liber, pot fi eu, fara a-mi cenzura total emotiile, fara a ma trasforma intr-o papusa de carpa aruncata pe-un divan, fara a trebui sa ies din casa cu un script pentru fiecare conversatie pe care o initiez, imi pot permite luxul de a gresi si de a ma corecta, ma pot palmui intelectual ori de cate ori „o comit”, pot iubi mai mult mai sau putin-intotdeauna altfel, pot adormi unde vreau si cand vreau fara a avea cosmaruri ca firul de par din stanga urechii drepte nu a format o bucla perfecta cu lobul urechii…la naiba, dimineata cad ma trezesc nu ma socheaza imaginea sifonata pe care o salut in oglinda, caci stiu ca el iubeste vartejul din crestetul capului meu la fel cum prietenii mei ar merge oriunde cu oricare dintre „imaginile mele”.

Refuz sa cred ca a fi perfect a devenit un mod de viata pentru foarte multe persoane din lume, care isi investesc tot timpul, banii, nervii, emotiile, resursele psihice si fizice pentru a deveni o superba piesa de muzeu, asa ca, nu..nu,nu,nu, multumesc,  prefer sa fiu eternul vizitator al muzeului.

Inchei cu urmatoarea rugaminte: Sa ma lasati sa mor, in linistea serii, de ma vedeti vreodata, clipind pe timpi respiro, in nota sacadata!

Cu respect,

imperfecta

P.S.Ma obsedeaza de ceva vreme cateva versuri dintr-o melodie a Elenei Carstea :”Nu sunt perfecta, nici nu vreau, nici nu pot…prea multe complicatii care n-au niciun rost!”  si trebuie sa recunosc ca ar putea deveni motto-ul meu :).

Anunțuri

3 comentarii

  1. Salut, sunt perfect (absolut intimplator utilizez cuvintul asta:) ) de acord cu tine, nu trebuie si nici nu putem sa fim perfecti/perfecte. Fiecare cu imperfectiunea sa, asta e si unicitatea si frumusetea vietii. Trebuie sa ne iubim asa cum suntem, e singura sansa sa-i lasam si pe altii sa ne iubeasca cu toate imperfectiunile noastre. Pentru ca, desigur, si noi ii iubim pe cei din jurul nostru cind au o imagine sifonata, un pic mai putin incredere in ei, etc etc. Totusi

    Sunt curioasa sa-ti aflu parerea: ce e de facut cind esti obsedata sa devii perfecta? Cred ca fac parte din categoria care investeste timp, emotii fizice si psihice pentru a crea piesa de muzeu. Dar nu pentru altii, ci pentru mine. E un fel de standard autoimpus. Oricit de multe lucruri nu as realiza, oricit de mult nu as evolua, nu sunt fericita. Imi vad mai degaba defectele sau neajunsurile decit calitatile si ce am realizat.

    Nu stiu daca esti psiholog sau pur si simplu interesata si atenta la ce se intimpla in sufletul tau si al altora, dar daca nu te deranjeaza sa-mi spui parerea ta.

    1. Buna Ludmila.

      Iti multumesc pentru increderea acordata. Nu sunt psiholog, dar un psiholog bun nu e neaparat cel care a terminat o facultate de profil, ci un om care se documenteaza si care iubeste oamenii de langa el.

      Obsesia de a fi perfecta pentru altcineva este justificata, dar cea de a fi perfecta pentru sine tine de o depersonalizare a eu-lui. Trebuie sa intelegi de ce nu te placi, ce te deranjeaza la tine. Mai intai identifici sursa problemei si apoi incerci sa o rezolvi. Nu e niciodata usor sau placut sa iti faci autoportretul, omul isi vede defectele, dar nu si le asuma.

      Una este sa spui ca ai un defect si alta sa faci ceva ca sa-l corectezi.

      Spui ca ” Oricit de multe lucruri nu as realiza, oricit de mult nu as evolua, nu sunt fericita. Imi vad mai degaba defectele sau neajunsurile decit calitatile si ce am realizat.” Probabil ai vrut sa spui ca oricat de multe realizari ai avea si oricat de mult ai evolua, tot nu esti multumita. Poate ca realizarile in acel domeniu nu te multumesc, poate ca iti doresti sa ai o realizare pe alt plan, sau poate ca realizarile tale nu le percepi ca realizari, ci mai degraba ca simple actiuni.

      Nu cred ca exista persoane care sa se admire zilnic in oglinda si sa spuna: „Mama, mama, sunt perfecta. N-as schimba nimic la mine.”

      Toti avem complexe, temeri, frici, aspiratii, ganduri marete raportate la persoana noastra…in esenta, conteaza sa ne canalizam „obsesia” pe un traseu constructiv.

      Eu iti recomand un exercitiu. Acorda-ti 10 minute si intreaba-te 2 lucruri: „Ce mi-am dorit mereu sa fac pentru mine?” si „Daca m-as imbolnavi maine, ce-as regreta cel mai mult?”

      Obsesia de sine are mai ales valente negative, pentru ca lasata libera ea tinde sa fie destructiva. Este bine sa-ti doresti mereu sa evoluezi, sa realizezi lucrurile pe care ti le-ai dorit…dar, este ok si sa-ti asumi un esec, o noua incercare, dreptul de a-ti ierta imperfectiunile.

      Cu drag,

      Monica

  2. Monica,
    multumesc pentru raspuns. Am gasit unele lucruri care ma caracterizeaza si chiar am de gind sa fac exercitiul care mi l-ai recomandat. Am sa analizez ce mi-ai scris si am sa revin cu un raspuns. Poate nu neaparat aici, in aceasta sectiune a blogului, pe aceasta tema, poate in alta sectiune. Nu aici, pentru ca nu trebuie sa se transforme blogul tau intr-o sedinta de terapie dintr-un cabinet psihologic:) nu ca as avea nevoie de asa ceva, dar dupa mesaj asa si seamana:).

    Cum ai scris si tu, Monica, nu prea exista persoane care sa se placa in orice situatie a vietii, sa fie fericite in fiecare dimineata cind se vad in oglinda. Dar in perioada asta nu am prietenii linga mine (m-am mutat recent in alta tara) si nici nu vreau sa imi ingrop micile disperari in shopping, filme de rahat sau alte modalitati de pierdere a timpului. Prefer sa analizez lucrurile, decit sa le ascund sub covor.

    E bine uneori sa ai o parere din exterior. As putea sa vorbesc cu mama mea, cu fratele, cu o prietena. Dar ar fi diferit, pentru ca cei apropiati tind sa ne protejeze. Si in plus, sa recunoastem, nu este o tema prea populara – obsesiile. Ai mult curaj daca ai abordat aceasta tema, parerea mea.

    Sunt de acord cu distinctia intre un psiholog bun si unul cu diploma. In prima categorie se integreaza toti cei care fac ceea ce fac cu suflet si .. da, se documenteaza in domeniul in care activeaza sau care-l intereseaza.

    Eu iti multumesc

    Cu drag, Ludmila

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: