„Doar cuvinte”-Cap.1.1. Cu vântul în păr

M-am trezit la 4 dimineaţa, răvăşită de ideea că de azi va începe lupta cea mare pentru a-mi găsi un loc de muncă. Ceea ce mă frământa, de fapt, era că nu voi găsi nimic care să mă împlinească, un job în advertising, unde să pot exploata la maximum avalanşa de idei care mă bântuie de multe ori. Deci, profil pe toate site-urile care se ocupă de recrutare, CV-uri aplicate la majoritatea agenţiilor de publicitate de la noi, telefonul încărcat în permanenţă, inima cât un purice şi palmele strânse pline de speranţă. ..aşa mi-am început sejurul în lumea recrutării profesionale.

Şi zilele au început să treacă, să treacă, să treacă…nimic! Faţa mea se încrunta şi la un moment dat am simţit cum m-a năvălit o cascadă de lacrimi, urmată de o repriză bună de suspine. Am început să mă întreb dacă nu cumva aveam CV-ul prea sărac, dacă toată pregătirea mea universitară, diplomele atestate în limbi străine, toate concursurile de profil câştigate în 4 ani, atestatele de la Ministerul Educaţiei nu erau prea puţin importante pentru angajatori. Şi….iată că într-o zi primesc un telefon : „Bună ziua, domnişoara Ada?De la firma x, am găsit CV-ul dvs în baza de date şi am vrea să vă chemăm la un interviu pentru postul de agent de vânzări!” Eram mută, nu ştiam exact cum ar trebui să reacţionez şi am acceptat, gândindu-mă că aşa mai capăt experienţă în interviuri. M-am dus şi m-am întors cu moralul la pământ pentru că experienţa mea fusese călcată în picioare, la acelaşi interviu participau şi persoane fără pregătire, nu conta nimic în afara faptului că aveau nevoie de oameni „necalificaţi” şi „disperaţi” să-şi găsească un job-după cum bine mi-a explicat domnişoara intervievatoare.

În fine, m-am dus la Mc şi mi-am luat o îngheţată, am dat o tură prin Cişmigiu şi m-am întors în căsuţa mea dragă pe care nu ştiam cum o voi plăti în lunile următoare…

Abia fusesem la un interviu într-o lună şi deja devenisem uşor frustrată…poate exageram, poate eram prea nerăbdătoare să intru în câmpul muncii, poate mă demoraliza faptul că abia dacă 2 din 40 de angajatori vizualizau CV-ul, poate mă durea nepăsarea lor sau faptul că aripile îmi erau zdrobite înainte să încerc să zbor, poate eram prea visătoare crezând că voi găsi un job entry level care să mi se potrivească, poate că…..

Anunțuri

2 comentarii

  1. hei.. 🙂

    si eu mi-am pierdut locul de munca in decembrie, de Craciun.. 😉 asa ca stiu ce spun cand zic: nu e usor in vremurile astea sa-ti gasesti ceva de munca. optiuni: freelancereala (daca langa ideile pe care le ai pui si un pic de spirit antreprenorial si inveti sa te vinzi bine, s-ar putea sa reusesti sa faci ceva); proiecte personale (te tin in viata profesional, chiar daca nu si material); poate faci un site profi / cu portofoliu? (in zilele noastre, internetul „are trafic”, poate vede cineva munca ta si iti da un telefon); datele de contact lasate PESTE TOT (chiar si aici, pe blog, puse mare, sa le vada oricine ti-ar putea oferi un job).

    eu am avut noroc si am reusit sa ma angajez repede. cu toate astea, am urmat pasii pe care ti i-am descris mai sus… 🙂 succes!

    1. Da, acest episod de framantari profesionale enuntat de mine a fost si este trait de o multime de persoane…ma bucur ca ai reusit sa gasesti un job bun, eu sper sa mi-l pastrez pe-al meu cat mai mult…tocmai pentru ca in anii studentiei am trecut prin experienta de mai sus!:) si asa cum bine spui, nu trebuie sa-ti pierzi speranta, oricat de greu ti se pare ca se arata!felicitari!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: