Despre frustrări în general…

Gata! Nu mai suport circul din jurul meu care nu face altceva decât să mă frustreze,să mă transforme într-o sociopată cu urechile, ochii şi gura cusute cu prostie, cu sâni goi şi cu funduri care mă plesnesc nesimţite peste bot…..nu mai suport să plec din ţară cu gândul ca în mod cert va fi un handicapat care se va uita la buletinul meu şi îmi va spune că sunt ţigancă sau că sunt o necioplită din lumea a treia  care nu a mai văzut niciodată linguri, furculiţe sau mai ştiu eu ce (nu am nimic cu rromii, însă nu-mi place să se măture cu demnitatea mea pe jos în ţările altora, sub insinuarea frigidă că sunt furăcioasă, criminală şi alte atrocităţi de-astea stereotipice), nu mai suport să fim insultaţi intelectual  de moraliştii lu’ peşte (mai exact tot globul, mai puţin neamu’ nostru) care ar trebui să ştie că aproape fiecare dintre noi, românii,vorbeşte cel puţin 2 limbi străine, nu mai suport să deschid televizorul şi să văd femei dezbrăcate, crime, averile lu’ peşte prăjit şi să mă asfixiez cu toate dezbaterile politice tâmpite şi inutile care colcăie pe ecran (de aceea nici nu mă mai uit la tv), mi s-a murdărit colonul de la toate toxinele şi porcăriile pe care le înghit zi de zi de la presă, de la superiori, de la toţi cei cu bani, de la ura cu care ne privim în metrou sau în autobuz dimineaţa, la prânz şi seara, când mai-mai că ne dorim să respire cel de lângă noi într-un fel anume ca să putem să-i spargem faţa cu forţa dracilor pe care-i avem în noi non-stop, mi s-a acrit de criza financiară şi de eterna frază „N-am bani!” dar mall-urile sunt ticsite de oameni în weekend şi în timpul săptămânii, cafenelele sunt pline ochi…despre ce criză vorbim? Despre criza de identitate prin care trec eu acum…că mă simt fără naţie,  fără sprijin, fără visuri, fără nimic…sunt un om trist şi frustrat pentru că din păcate comedia umană din România lui 2009 este atât de proastă, încât mă întreb obsesiv dacă nu cumva am greşit sala de spectacol. E trist că facem speculă din sănătate, trafic de carne vie prin toate ‘dezbrăcăciunile’ şi perversităţile din mass-media, criminali pentru un colţ de pâine seara şi noaptea danga-balanga în club să ne spargem în figuri cu mic cu mare……mi-aş dori să fiu senilă, mută, surdă şi oarbă…..poate aşa viaţa mea ar fi mai frumoasă…Citesc pe blog-uri în fiecare zi opinii despre o ţară de rahat din care toţi ne dorim să plecăm sau să ne trezim dimineaţa şi puf! să se transforme tam-nesam într-o lume ideală, înjurăm toţi, ne exprimăm frustrările…dar până la urmă niciunul nu e capabil să spună: „Hai să facem ceva!”

Şi cel mai tare mă doare că n+avem curajul să facem ceva, să schimbăm ceva, mai ales din cauza lipsei de încredere într-un sistem democratico-despotic în care ne complacem de atâţia ani.

Cu respect!

Anunțuri

3 comentarii

  1. Creezy · · Răspunde

    Eu nu vreau sa plec din Romania. O iubesc asa cum e si incerc sa fac ceva pentru a o schimba. Sper ca din putinul pe care pot eu sa-l fac si pe care altii ca si mine incearca sa-l realizeze, va iesi ceva mare in final.
    Dar…recunosc faptul ca in afara spun ca sunt orice altceva decat romanca. Pentru ca urasc privirea stramba si zambetul fortat pe care mi-l adreseaza atunci cand se mira fals: „Ooooh, your’re from Romania?!?!Woooow….”

    1. Silvia · · Răspunde

      Pai daca o iubesti asa cum esti poate ca ar trebui sa fii mandra ca faci parte din ea, sa iti asumi acest statut, nu sa il ascunzi din cauza privirilor strambe ale celorlalti.

  2. Creezy · · Răspunde

    Dupa ani de zile, in care am avut entuziasmul omului care crede ca e diferit si poate demonstra strainilor ca Romania nu e populata numai de hoti si c***e, am constatat ca ma luptam cu morile de vant. Pentru ca hotii si prostii ne depasesc numeric si demonstreaza mai multe ca noi, in afara.
    Si am renuntat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: