Aventuri de weekend în Parcul Natural Comana

Update: câteva poze

P8160023

P8160030

P8160041

P8160065

P8160077

P8160118

P8160119

Încă un weekend de vară bifat în calendar şi odată cu el am mai bifat o aventură prin România. O aventură cu destinaţia finală Parcul Natural Comana, pentru care făcusem o adevărată pasiune din pozele văzute, din descrierea de pe site-ul parcului. Aşadar, la ora 11 între dimineaţă şi prânz ne-am urcat în maşină plini de emoţii şi am gonit spre Comana…şi surpriză !Abia ieşiţi din Bucureşti ne-am zdruncinat aproape toţi cei 50 de km din cauza craterelor din asfalt, care păreau mai degrabă role de caşcaval perforate de milioane de şoricei. Bun, drumul prost….  ” Merge, ne-am încălzit noi, că suntem în România şi bine naiba că avem de mers doar 50 de km!” Eram atât de entuziasmată de imaginile văzute pe site-ul oficial, încât la un moment dat nici drumul parcă nu mai era aşa rău. N-am putut totuşi să nu observ viaţa simplă, uşor sărăcăcioasă a celor din satele pe care le-am tranzitat. Mdaaa, locuri sărăcăcioase, drum prost şi panouri cu indicatoare foarte puţine, micuţe ca să nu consume multă tablă şi destul de ascunse…concluzia : ne-am rătăcit puţin, dar ne-am revenit repede şi am ajuns în faţa  minunii. La intrare stăteau nişte domni care ne-au cerut 18 lei (12 lei pentru maşină şi 2 lei/persoană) ca să intrăm în pădure. De vreme ce părea extrem de dificil să completeze nişte date, erau 4 oameni care se chinuiau, am început evident să-l întreb pe cel mai răsărit dintre ei :

Eu : Nu vă supăraţi, de unde putem închiria şi noi bărcuţe ca să ne plimbăm prin micuţa deltă ca să admirăm cele 114 păsări unicat şi peisajul ?

El : Aaaaa, păi noi aducem bărcuţele doar cu rezervare, că se fură…

Eu: Şi restaurantul (prea slăvitul restaurant Casa Comana cu mâncare deosebită, poze faine cu restaurantul, salivam la delicatesele preparate acolo înainte să le fi gustat) la cât se deschide?

El: Păi nu se deschide, că l-au închis!Il ţin numa’ pentru nunţi, botezuri, petreceri în general ! Şi oricum, era cu rezervare!

I-am mulţumit dezamăgită şi am intrat în pădure, urmărind crucile roşii ca să vedem minunea. Pe drumul forestier urmat, de o parte şi de alta erau încinse grătare, lumea se distra, corturi etc…într-o rezervaţie naturală, cu arbori seculari şi ocrotiţi de lege????? În fine, ajungem la o înfundătură, care era de altfel şi proprietate privată. Am întrebat de intrarea în deltişoară, pentru că nu era nimic semnalizat, dar absolut nimic, şi nimeni nu s-a obosit să ne răspundă. Deja ne strânseserăm vreo 10 oameni care nu ştiam încotro s-o apucăm.

Ne-am luminat după ceasuri bune de nervişori, gata-gata să explodeze zgomotos, şi am intrat într-o mare de stufăriş. Peisajul s- schimbat complet, era o senzaţie de aventură, de lume nouă, de timp oprit în loc, de primitiv, de…Am trecut pe un pod şubred, ascunşi de ochii soarelui în stuful înalt de câţiva metri, călcând pe lemnele şubrede prin care se vedea balta, acoperită de sute de nuferi tineri, pe care stăteau tolănite la soare broscuţe mici pătate. Şi deodată, se inveşte un petic de pământ acoperit de stufăriş mărunt şi de zeci de floricele albe, galbene şi violet şi bine strâns la mijloc de un brâu de apă, în care se scăldau ca nişte copii 3-4 bărbaţi, admiraţi de soţiile şi odraslele lor în timp ce se aruncau în cap în balta cu lighioane.

Probabil că bărcuţa după care tânjeam noi ne-ar fi purtat în delta cu cele 114 păsări unicat, cu speciile de plante nemaivăzute în alte locuri etc.

Apoi ne-am îndreptat către maiestuoasa locuinţă lacustră, care s-a păstrat destul de bine, pe care am admirat-o şi care a fost sursa unor discuţii ulterioare între noi, aventurierii de Comana.

Şi atât….10 minute de frumuseţe!

Ne-am odihnit cîteva ceasuri la umbra arborilor bătrâni din pădure, respirând aerul proaspăt şi nepoluat al naturii, ne-am reluat locurile în maşină şi ne-am trasat următoarea oprire : Mănăstirea Comana.

Ce pot spune? Ctitorită de Vlad Ţepeş, locuită de călugări, cu zidurile autentice încă păstrate, frumos amenajată şi la poalele căreia poţi coborâ pe un ponton şi poţi intra cu puţină imaginaţie în dumbrava minunată, evident într-o variantă mult simplificată. M-am relaxat în foişorul de acolo, am admirat sculpturile în lemn realizate de călugării de acolo şi m-am îngrozit de toaletele puse la dispoziţie turiştilor. Horror!

După jumătate de oră de ţopăit prin zona mănăstirii ne-am îndreptat înfometaţi spre Bucureşti.

Şi cam atât…..

P.S. Am făcut multe fotografii, pe care le voi upload-a mâine! Promit!

Anunțuri

2 comentarii

  1. eu nu am intalnit pe nimeni la mici si gratare… era liniste si pace cand am fost eu, anul trecut…

    1. 🙂 Eu am fost de Sfanta Maria in 2009, probabil de aceea. Oricum, este un loc frumos care ar trebui exploatat, ingrijit, semnalizat ca punct turistic si amenajat mult mai bine. Este pacat de toata istoria din spatele locuintelor lacustre, este pacat de flora si fauna specifica Deltei…Este unul dintre putinele locuri care aduce aerul si frumusetea Deltei la 5o de kilometri de capitala.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: