Presa sub bisturiu

Un pas înapoi pentru presa de azi: de la revoluţie la prostituţie!

În fiecare zi iau pulsul evenimentelor din România şi din lume din presă. În fiecare zi mă întreb cu dezgust: “Oare mâine ce va mai scrie?” Sunt sătulă până peste cap de necrologul lui Michael Jackson, din care presa de pe gloaba pământească stoarce bani la greu, sunt sătulă de toate concursurile pentru piţipoancele cu Sahara-n cap ce vor să devină Miss ceva, de toţi violatorii de copii, de toate titlurile de articole de kk, gen X e însărcinată! (în noul ei film), de vedetismele ieftine de pe piaţa autohtonă şi nu numai, de toţi analfabeţii cu bani, de toţi viermii politici şi de toate kitch-urile din presă. Nu mă înţelegeţi greţit, nu zic să nu se scrie, dar chiar aşa? Nu mai avem nimic altceva de scris în afară de combinaţii greţoase între (I) Miss (a brain) şi nu ştiu ce crai cu bani de la tăticu’? Sau au murit toate valorile din ţara asta, ca să aducem în prim plan specimene umane precum cele de la OTV? Sau de fapt asta vrem? Suntem o ţară de oameni care vor circ, analfabeţi şi crime? Aşa mult ne-am pierdut valorile umane? Asemenea cote a atins depravarea nostră cerebrală? Nu vreau să judec pe nimeni, trăim într-o lume în care dreptul la liberul arbitru este supraexploatat. Şi totuşi, de ce ne mirăm aşa de tare că 80% dintre copiii sub 14 ani şi-au început viaţa sexuală, că se droghează, că fug de-acasă, se sinucid sau fac accidente pe bandă rulantă, că delincvenţa juvenilă a devenit sinonimă cu crima, că 99% dintre fetiţe îşi doresc să se mărite cu barbaţi cu bani, că 60% dintre ele practică prostituţia şi sunt mândre de asta, că cel mai căutat şi cel mai bine plătit loc de muncă este videochat-ul, că dintr-un motiv pe care îmi e aproape imposibil să-l identific (dah, banul lipsă-ochiul dracului!) am ajuns să ne licităm organele şi virginitatea pe internet!!!!!!!!! Doamne, este oribil! Îmi vine să vomit când mă gândesc că presa găseşte în aceste situaţii deviante de viaţă, de existenţă, subiecte pentru a vinde!!! Sunteţi formatori de opinie, de opinie care ucide decenţa şi moralitatea! E una să dăm contra-exemple şi alta să le punem pe prima pagină, cu balele scurgându-ni-se de la lăcomia de a vinde în draci ziarul sau revista! Vă întrebaţi ce s-ar putea scrie în presă în locul acestor minunaţii? Dacaă s-ar mai vinde ziarele? Dacă pe noi ne interesează în realitate altceva? Răspunsul este DA! O simplă răsfoială a blog-urilor din România, a forum-urilor, este suficientă pentru a înţelege că intoxicaţia sexuală şi lipsită de materie cenuşie nu este ceea ce cititorii îşi doresc!!! Nu este greu să înlocuim mizeria articolelor din presa din ziua de azi, cu articole de calitate, aşa cum milioanele de fraieri ahtiaţi după ea au creat adevărate focare de idei în comunităţile online şi pe blog-uri.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: